Bun venit pe Incipit. Credem că jurnalismul cultural și de patrimoniu are nevoie de o fundație solidă, construită pe onestitate, rigoare și respect față de public. Din acest motiv, am ales să punem cărțile pe masă și să îți explicăm exact cum lucrăm, care sunt principiile noastre și ce poți aștepta de la noi.
1. Despre onestitate și mitul obiectivității absolute
Să fim direcți: obiectivitatea absolută este un ideal intangibil, oricât de mult ar susține unii că o pot atinge. Orice text trece, inevitabil, prin filtrul uman al autorului, cu propriile experiențe, cunoștințe și perspective. Ceea ce ne asumăm și îți garantăm, în schimb, este onestitatea intelectuală. Textele noastre sunt scrise fără exagerări, fără agende ascunse și cu intenția clară de a prezenta faptele cât mai echilibrat și corect posibil.
2. Documentare
Nu suntem într-o cursă contracronometru și nu ne grăbim nicăieri. Patrimoniul și cultura au răbdare, la fel și noi. Nu facem știri pentru clickuri (clickbait) şi nici nu sacrificăm acuratețea de dragul rapidității. Pentru noi, veridicitatea informației și documentarea temeinică din surse credibile sunt non-negociabile.
3. Asumarea erorilor
Oricât de mult ne-am strădui și am verifica informațiile, suntem oameni și putem greși. Când se întâmplă asta, nu ascundem greșeala sub preș și nu modificăm texte pe furiș. Ne asumăm erorile public, actualizăm articolul și semnalizăm transparent modificarea printr-o erată adăugată textului. Credem că încrederea se construiește (și) prin recunoașterea propriilor limite.
4. Respect pentru experiența ta de lectură
Vrem ca timpul pe care îl petreci pe Incipit să fie o experiență plăcută, care să invite la reflecție şi la lectură. De aceea, site-ul nostru este gândit să fie curat și aerisit. Nu vei fi bombardat de reclame intruzive, pop-up-uri agresive sau de un design care să îți distragă atenția de la conținut.
5. Transparența finanțării și a publicității
Incipit este un proiect editorial independent susținut de Asociația Culturală Chronicon. Independența noastră editorială este esenţială, ceea ce înseamnă că nimeni din afară nu ne va dicta ce sau cum să scriem. De asemenea, deși orice proiect are nevoie de resurse pentru a supraviețui, publicitatea prezentă pe site va fi întotdeauna asumată, decentă și marcată corespunzător și vizibil. Nu vom amesteca niciodată conținutul editorial cu materialele publicitare mascate.
6. Dreptul la replică
Domeniul patrimoniului poate naște dezbateri complexe și perspective diferite. Dacă o instituție, o organizație sau o persoană vizată direct într-un material publicat de noi consideră că a fost prezentată incorect sau incomplet, îi oferim cu deschidere dreptul la replică. Vom publica întotdeauna clarificările justificate, atâta timp cât acestea sunt bazate pe fapte și contribuie la informarea corectă a publicului.
7. Dialog și contact
Comunicarea cu cititorii noștri este esențială. Fie că vrei să ne semnalezi o eroare, să soliciți un drept la replică, să ne propui un subiect interesant legat de patrimoniu sau doar să ne oferi un feedback, ne poți scrie oricând. Găsești toate detaliile pe pagina noastră de [Contact].